SOCIAL

#StandForSophie

De câteva zile urmăresc intrigată pe Youtube un caz cel puțin ciudat.

Sophie are 9 ani și este o fetiță din Texas, Frisco. După divorțul părinților săi, Michael și Kelly, custodia a fost împărțită, fetița locuind în cea mai mare parte a timpului sub același acoperiș cu mama sa, noul iubit al acesteia și cei doi frați mai mici.

Nimic ciudat aici, până când, într-o zi…

Tatăl iși epuizase timpul dat de instanță pentru el și cei trei copii ai săi (sfârșiturile săptămânii) și se pregătea să îi urce în mașină și să îi ducă înapoi la casa fostei sale soții, însă nu o putea prinde pe Sophie, care țipa și avea, realmente, o cădere emoțională. A tot încercat să afle ce anume se întâmpla în viața fetiței atunci când el nu putea fi acolo, iar în cele din urmă fetița a mărturisit că iubitul mamei sale a atins-o, iar ea a găsit într-una din zile sânge pe lenjeria intima. Probabil că omului nu i-a fost deloc ușor să afle așa ceva…

Legal, în momentul acela, omul nu putea face mare lucru și asta pentru că ar fi fost arestat în secunda doi pentru încălcarea deciziei instanței. Când au ajuns, în final, în fața casei lui Kelly (fosta soție), Sophie a suferit o a doua cădere emoțională în ochii tuturor: ai mamei, care încerca să îi explice că trebuie să coboare, ai bunicii din partea mamei care o trăgea de picioare, ai tatălui care nu se putea opune și a sunat la poliție și ai bunicului din partea tatălui. Filmarea despre care vă povestesc are 16 minute și a fost urcată pe canalul de Youtube al tatălui disperat de toată situația. La un moment dat se vede cum bunica se așează pe bancheta din spate a mașinii, Sophie sta între cele două scaune din față și discută cu aceasta. În momentul în care sosește poliția mama pleacă de lângă această scenă, iar Sophie pare că profită de absența acesteia și îi mărturisește bunicii povestea cu atingerile nepotrivite și sângele de pe chiloței. Bunica schimbă subiectul, iar Sophie devinde din ce în ce mai frustrată de faptul că nimeni nu o crede. America o crede, dovadă fiind amploarea pe care a luat-o mișcarea #StandWithSophie în social media care devine un simbol al tuturor copiilor neauziți și poate fi un simbol și pentru copiii României.

Nu, adulții nu știu întotdeauna „mai bine” despre ceea ce trebuie făcut. Ascultați-vă copiii mereu și învățați să îi ascultați nu doar cu urechile, ci și cu ochii. Fiți atenți la limbajul lor corporal, la voce, la semne, la cearcăne, la cuvinte, la cum respiră și la cum reacționează în preajma anumitor oameni. Nu toți copiii au curaj să spună ce se petrece cu ei, fie că vorbim despre bullying, abuzuri de tot felul sau doar simple emoții care îi copleșesc. Știu că unii dintre părinți ar vrea să îi inchidă într-un castel perfect și preferă să nu discute despre fenomene sociale și ce e bine sau nu, dar nici asta nu e o soluție. Copilul trebuie să învețe care sunt limitele și cum trebuie să reacționeze în cazuri extreme, ca aici.

Puteți urmări întregul filmuleț cu Sophie pe canalul de Youtube al tatălui, aici.


Puteți vedea și această filmare în care Sophie și tatăl său vorbesc pe FaceTime și folosesc un cuvânt secret prin care Sophie îi indică tatălui că este în siguranță.

No Comments

    Leave a Reply